Peste 20 de permise de conducere reținute de polițiști în ultimele 48 de ore
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ.
Astfel, au fost organizate 11 acțiuni punctuale, cu sprijinul jandarmilor, prilej cu care s-a acționat atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate peste 372 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 180.000 de lei și au fost reținute 21 de permise de conducere și 17 certificate de înmatriculare.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.