Tragedie la Tudora! Un bărbat de 64 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu
Peste 20 de permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 5 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, în orașele Flămânzi, Darabani, Săveni, Dorohoi, Botoșani și în comuna Hlipiceni, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 39 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
Astfel, au fost vizate zona localurilor publice, prcum și cele în care se formează aglomerări de persoane, fiind legitimate peste 400 de persoane și controlate 189 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 256 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 138.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 16 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.