Șofer găsit pozitiv la DrugTest și droguri găsite asupra unei tinere de 20 de ani

Șofer găsit pozitiv la DrugTest și droguri găsite asupra unei tinere de 20 de ani

Polițiștii botoșăneni au beneficiat de sprijinul celor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate fiind depistat un șofer pozitiv la testarea cu DrugTest și o tânără care avea asupra sa o tigareta confecționată artizanal

Duminică 20 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe  strada Marchian, din municipiul Botoșani un autoturism condus de un tânăr, de 27 de ani, din județul Botoșani. 

Întrucât avea un comportament suspect acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța cocaina. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Totodată, în zona străzii Pacea, a fost identificată o tânără, de 20 de ani, asupra căreia, în urma controlului corporal a fost identificată o țigaretă confecționată artizanal susceptibilă a fi drog.(canabis).

În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.

Stirea anterioara

Bărbat depistat în timp ce conducea o mașină radiată. Acesta a încercat să evite controlul forțelor de ordine

Stirea Urmatoare

Ultima formă a proiectului de OUG: Salarii şi sporuri plafonate, concediu medical plătit doar cu 65%

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.