Ziua Mondială a Educației sărbătorită la Biblioteca Județeană
Joi, 4 octombrie 2018, începând cu ora 10:00, la Sediul Filialei nr. 1 Primăverii a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani, elevii clasei I-a pregătitoare și a III-a A de la Școala Gimnazială nr. 13 Botoșani vor participa la o activitate organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Educației.
„Natura ne aseamănă, educația ne deosebește” (Confucius) este motto-ul manifestării cu caracter educativ în cadrul căreia copiii vor face cunoștință cu biblioteca, fiindu-le prezentate fondul de carte, accesul și comportamentul la sala de lectură, precum și felul în care pot împrumuta cărți la domiciliu.
Apoi elevii își vor etala talentul scenic, prin intermediul unei scurte piese de teatru intitulată „Portretul colegei de bancă”.
Coordonatori și organizatori ai activității sunt prof. înv. primar Gianina Popovici și Daniela Neagu, în colaborare cu bibliotecar Daniela Hrițuleac.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.