19 intervenții ale pompierilor botoșăneni în a doua zi de Rusalii

19 intervenții ale pompierilor botoșăneni în a doua zi de Rusalii

Pompierii și salvatorii SMURD au fost la datorie și în a doua zi de Rusalii pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.

Astfel, în ziua de 13 iunie a.c. au avut 19 intervenții. Este vorba de stingerea a două incendii, acordarea primului ajutor medical unui număr de 11 persoane și înlăturarea unei crengi care era ruptă și putea să cadă oricând peste autoturismele care circulau între Răchiți și Cișmea.

La acestea se adaugă două activități de verificare a secției ATI de la Spitalul de Urgență Județean „Mavromati” Botoșani  și trei misiuni în sprijinul refugiaților.

Cele două incendii s-au produs pe raza localităților Trușești și Dersca. La Trușești a ars doar vegetația uscată și nu s-au înregistrat pagube materiale. Incendiul de la Dersca s-a produs într-o locuință și a fost generat de un scurtcircuit. Pericolul a fost eliminate înainte de a produce pagube materiale însemnate.

Pentru stingerea celor două incendii și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 20 de pompieri militari și voluntari. S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de aproximativ 55.000 lei.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24 pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență  https://fiipregatit.ro

Stirea anterioara

Doi bărbați din Lozna reținuți pentru furturi de animale

Stirea Urmatoare

Consumul de pește de trei ori pe săptămână reduce riscul de cancer colorectal

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.