Accident teribil aproape de Iaşi între un TIR, un autobuz şi un microbuz. A fost activat PLANUL ROȘU - FOTO

Accident teribil aproape de Iaşi între un TIR, un autobuz şi un microbuz. A fost activat PLANUL ROȘU - FOTO

Plan roșu de intervenție în Iași, după un grav accident produs pe DN 28 Iași – Târgu Frumos, în zona localității Lețcani.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe DN 28 (DE 583) Iași – Târgu Frumos, în zona localității Lețcani, județul Iași, s-a produs o coliziune între un TIR și un autocar.

În urma impactului violent, autocarul s-a răsturnat peste un microbuz de tip 8+1 persoane, șoferul acestuia din urmă decedând la locul accidentului.

Șase persoane care se aflau în dubă au fost rănite, una din ele fiind în stare gravă. A fost activat planul roșu de intervenție. Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un fir, fiind deviat pe rute ocolitoare.

O persoană a murit şi alte şase au fost transportate la spital, marţi dimineaţă, în urma unui accident rutier în care au fost implicate un TIR, un autobuz şi un microbuz pe DN 28 (DE 583) Iaşi - Târgu Frumos, în zona localităţii Leţcani, fiind activat planul roşu de intervenţie.

„În jurul orei 5:53, accident rutier în intersecţia de la Leţcani în care au fost implicate un autobuz, un TIR şi un microbuz. Au fost 13 victime, 4 au fost descarcerate, 6 transportate la spital. Începând cu ora 6,00 a fost activat planul roşu de intervenţie. Au fost trimise două autospeciale transport victime multiple, trei autospeciale de prim-ajutor medical, o autospecială de terapie intensivă cu medic, un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu descarcerare", a declarat Georgică Onofreiasa, de la Biroul de Presă al ISU Iaşi.

Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoieşu, a precizat că, în urma accidentului, şoferul microbuzului a decedat, una din cele şase persoane aflate în autoturism a suferit un stop cardiorespirator şi este transportată la UPU de la Spitalul Sf. Spiridon, celelalte persoane fiind duse şi ele la spital.

Stirea anterioara

Inginerii la mare căutare în această săptămână la Botoșani

Stirea Urmatoare

Consumul de pește de trei ori pe săptămână reduce riscul de cancer colorectal

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.