Bucătărie de vară mistuită de flăcări de la o sobă amplasată necorespunzător

Bucătărie de vară mistuită de flăcări de la o sobă amplasată necorespunzător

O bucătărie de vară din localitatea Horodișea a luat foc de la o sobă aflată în funcțiune și amplasată necorespunzător față de materiale combustibile. S-a întâmplat în această dimineață, alarma fiind dată chiar de proprietari.

La caz s-au deplasat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, dar și Serviciul pentru Situații de Urgență Păltiniș, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constat că ardeau bunurile din interiorul anexei. Pompierii au intervenit rapid și au stins flăcările înainte de a se extinde la înreaga construcție, dar și la celelalte clădiri din gospodărie.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:
- nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
- nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
- nu puneți hainele la uscat, pe sobă;
- în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
- amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
- focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
- stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
- nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
- depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.

Stirea anterioara

Armă găsită de polițiști, în urma unei percheziții domiciliare

Stirea Urmatoare

Doina Federovici: Cooperarea internațională, cheia atragerii fondurilor pentru dezvoltarea județului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.