Intervenție cu final nefericit la Ipotești. Bătrân scos decedat dintr-o fântână

Intervenție cu final nefericit la Ipotești. Bătrân scos decedat dintr-o fântână

În această dimineață, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru a scoate un bărbat care a căzut într-o fântână adâncă de cca. nouă metri de pe un câmp din satul Ipotești, comuna Mihai Eminescu.

În vârstă de 79 ani, acesta lucra la o stână din apropierea fântânii. Colegii lui au sesizat lipsa în jurul orei 08:30 și au început să îl caute. Și-au dat seama că poate fi în fântână deoarece câinele bătrânului, care îl însoțea peste tot, se agita în jurul acesteia.

Deoarece fântâna era adâncă, au solicitat sprijinul pompierilor pentru a-l aduce la suprafață. Apelul de urgență a fost înregistrat puțin după ora 09.00. La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Detașamentul de Pompieri Botoșani, cu accesorii specifice, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Într-un timp foarte scurt, trupul bătrânului a fost adus la suprafață. Din nefericire, echipajul medical aflat la fața locului a constatat decesul.

Stirea anterioara

PSD Botoșani: „Flutur vrea să ajungă primar prin încălcarea flagrantă a normelor electorale în vigoare și prin falsuri în acte publice”

Stirea Urmatoare

Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.