Polițiștii de prevenire prezenți în Săptămâna Educației Globale - FOTO

Polițiștii de prevenire prezenți în Săptămâna Educației Globale - FOTO

Marți, 15 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost în mijlocul elevilor clasei a VIII-a A din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 7 Botoșani pentru a marca Săptămâna Educației Globale. Discuțiile s-au centrat pe prezentarea notiunilor generale privind discriminarea, stereotipurile întâlnite în viața cotidiană, precum și modul de raportare la aceste aspecte. Activitatatea a avut un caracter interactiv, problematica preventivă fiind îmbinată cu situații concrete.

Tema zile a fost PREVENIREA DISCRIMINĂRII – un bun prilej de discuții despre consecințele pe care acest comportament le are. Din păcate, foarte des judecăm, etichetăm, după tot felul de criterii, iar copiii, văzând astfel de comportamente, preiau acest model la rândul lor comportându-se astfel cu alți copii. Aspectul fizic, faptul că poartă ochelari de vedere sau aparat dentar, vestimentația, ori faptul că unii părinți sunt divorțați, vacanțele scumpe, culoarea pielii și lista poate continua, sunt unele dintre lucrurile cele mai des întâlnite printre discriminările dintre copii. Cu toții avem drepturi egale, iar discriminarea generează suferință, deseori transpusă în agresivitate! Recomandările polițiștilor au îndemnat la toleranța, responsabilitate, cunoașterea drepturilor și obligațiilor în astfel de situații.

În paralel, elevii claselor a V-a au participat la activități în cadrul Programului „EROII INTERNETULUI”, derulat de către ONG-ul Adfaber în parteneriat cu Poliţia Română, susţinut de Ministerul Educaţiei, cu scopul de a asigura un climat de siguranţă pentru copii atunci când aceştia folosesc internetul.

Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.

În cadrul activităților au fost distribuite materiale de promovare a programului realizate de către Adfaber.

Activități pe linie rutieră Flămânzi
În aceeași zi, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Botoşani și Poliției Orașului Flămânzi au desfășurat activități de educație rutieră la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” și la Școala Gimnazială ”Ion Bojoi” din orașul Flămânzi.

Activitățile au fost derulate în cadrul proiectului Educație rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în scopul prevenirii și combaterii faptelor antisociale în unitățile de învățământ și în proximitatea acestora, pentru reducerea gradului de victimizare al elevilor și pentru menținerea unui climat de siguranță publică. 

Cu ocazia activităților desfășurate, celor peste 150 de elevi prezenți, le-au fost explicate în detaliu, regulile de circulație pe care trebuie să le respecte, iar la final, le-a fost prezentat laboratorul de educație rutieră.

Activități Ștefănești
Tot marți 15 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au desfășurat activități de informare și promovare a toleranței, respectului și nonviolenței în rândul elevilor, de la Liceul „Ștefan D. Luchian”, din orașul Ștefănești.

Activitățile au fost derulate pentru a marca Săptămâna Educației Globale, iar discuțiile s-au concentrat pe subiecte precum: pacea – condiție esențială a dezvoltării omenești, responsabilitatea pentru propriile acțiuni dar și capacitatea de a lua măsuri pentru a transforma lumea într-un loc mai echitabil și durabil.

Stirea anterioara

Proiectul modernizării Școlii Speciale Sfântul Stelian a intrat în linie dreaptă - FOTO

Stirea Urmatoare

Marius Budăi: „Echipa de candidați la alegerile parlamentare de la PSD Botoșani susține realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.