Dezvoltare accelerată a rețelei de drumuri din Botoșani în mandatul Doinei Federovici
Horoscopul săptămânii 19-25 august. Balanțele primesc mesaje, Capricornii sunt pe o pojghiță subțire de gheață
Iată cine sunt nativii care ar trebuie să fie pregătiți chiar de la începutul săptămânii.
Berbecul are o săptămână minunată și se va simți în siguranță. Au runa protectoare împotriva tuturor forțelor malefice care ne înconjoară în Univers. Berbecii, au, așadar, protecție divină.
În schimb, Taurii, sunt atenționați că e cazul să abordeze altfel problemele care îi interesează. Cu alte cuvinte, e cazul să schimbe tactica. Acolo unde au fost prea duri, e cazul să fie mai maleabili și viceversa.
Gemenii primesc vești bune. S-ar putea să aibă parte de un cadou surpriză sau o sumă importantă de bani.
Racii sunt învingători pe toate planurile, deoarece îl avem pentru Rac pe Wunjo. Cu alte cuvinte, câștigă tot ce își propun.
Leii sunt sfătuiți să aibă răbdare, să nu se mai grăbească și să nu mai forțeze mâna norocului, căci surprizele plăcute sunt doar pentru cei care știu să aștepte.
Balanțele primesc mesaje, dar dintre toate mesajele, unul e cu adevărat deosebit, mai interesant. Nativii de aer trebuie să aibă ochii și urechile ciulite.
Scorpionii sunt sfătuiți să dea la o parte toate problemele, dar și grijile legate de trecut. Să lase necazurile în urmă și să se pregătească pentru o săptămână mult mai bună.
Săgetătorii trebuie să fie pregătiți pentru o suită de schimbări majore chiar de la începutul săptămânii.
Capricornii au o săpttămână în care sunt pe o pojghiță de gheață foarte subțire.
Vărsătorii au simbolul dragostei. Ceva nou, fierbinte apare în inima lor. Nativii de aer aveau nevoie și de ceva afecțiune, mai ales vara asta.
Peștii, foarte curând, chiar de la începutul săptămânii vor afla un adevăr important care le va marca viața sau, pur și simplu, le-o va schimba definitiv, a spus Mihai Voropchievici pentru Fanatik.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.