Meteorologii anunţă că se întorc temperaturile caniculare

Meteorologii anunţă că se întorc temperaturile caniculare

Meteorologii anunţă vreme frumoasă pentru acest weekend şi pentru începutul săptămânii viitoare. Pentru luni, în vestul, centrul şi nordul ţării, cerul se anunţă cu înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, însă vremea rea nu va ţine mult iar valorile termice vor începe să crească, vremea devenind călduroasă îndeosebi în vestul şi în sudul ţării unde mercurul în termometre va atinge îndeosebi în weekendul viitor pragul canicule.

Vremea va fi frumoasă, cu cer variabil în regiunile estice şi senin în restul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate în nord-estul şi în sud-vestul ţării, precum şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 21...22 de grade izolat în Maramureş, estul Transilvaniei şi nordul extrem al Moldovei şi 30...31 de grade în Oltenia;

Duminică vremea se va menţine predominant frumoasă şi se va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în timpul nopţii în extremitatea vestică, unde vor fi posibile ploi izolate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 33 de grade, iar cele minime între 10 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni.

Luni în vestul, centrul şi nordul ţării, vremea va fi în general instabilă şi se va răci. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor fi însemnate. În restul teritoriului vremea va fi călduroasă, cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară şi noaptea, când fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii restrânse. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade izolat în Maramureş şi 33...34 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei.

Valorile termice vor fi în creştere, vremea devenind călduroasă îndeosebi în vestul şi în sudul ţării unde mercurul în termometre va atinge îndeosebi în weekendul viitor pragul canicule. Până atunci sunt aşteptate maxime de la 22 până la 33...34 de grade. Probabilitatea apariţiei manifestărilor de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în nordul ţării şi în zonele de munte.

Stirea anterioara

Anunţul făcut de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Data până la care românii mai pot folosi LEUL ca monedă naţională

Stirea Urmatoare

Ce se întâmplă în corpul tău când mănânci șorici, potrivit medicului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.