Se schimbă contoarele în România. Cine sunt cei care vor avea contoare noi

Se schimbă contoarele în România. Cine sunt cei care vor avea contoare noi

Aproape 3.000 de contoare smart au fost montate în cadrul unui proiect de modernizare a infrastructurii energetice din Suceava. Printre beneficiile acestor contoare se numără faptul că indexul va fi transmis automat.

Au fost montate aproape 3.000 de contoare smart
Compania Delgaz Grid a anunțat finalizarea unor importante etape din proiectul său de modernizare a infrastructurii energetice în municipiul Suceava, continuând astfel investițiile cu fonduri europene pentru extinderea contorizării inteligente și îmbunătățirea rețelelor electrice.

În cadrul acestui proiect, care a debutat la sfârșitul anului trecut, compania a reușit să finalizeze lucrările în 7 din cele 38 de zone incluse în program. Aproximativ 3.000 de contoare smart și 170 de tablouri electrice au fost instalate, iar lucrările de modernizare a rețelei au ajuns la un grad de realizare de 20%.

În paralel, se lucrează la implementarea infrastructurii software necesare funcționării sistemului de monitorizare inteligentă a distribuției (ADMS), care include managementul energiei, contorizarea inteligentă și gestionarea întreruperilor.

Estimările indică finalizarea întregului proiect în luna septembrie a acestui an. Delgaz Grid a subliniat colaborarea eficientă cu autoritățile locale, asociațiile de proprietari și cetățenii, care au contribuit la buna desfășurare a lucrărilor.

Investiția, cofinanțată cu fonduri europene
Investiția, în valoare de peste 60,7 milioane de lei, este cofinanțată cu fonduri europene din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Contribuția companiei depășește 13,7 milioane de lei, la care se adaugă TVA în valoare de 14,1 milioane de lei.

În total, vor fi montate peste 10.500 de contoare smart în cartierele George Enescu, Zamca, Mărășești și Centru din Suceava. De asemenea, aproximativ 25 de kilometri de cabluri și peste 1.700 de tablouri electrice vor fi înlocuite în cadrul rețelei de distribuție de joasă tensiune, contribuind la modernizarea și eficientizarea sistemului energetic local.

Proiectul vizează următoarele obiective:
Reducerea timpilor de întrerupere a serviciului și a numărului de deranjamente/incidente, mai ales a celor neplanificate;
Monitorizarea alimentării cu energie de la nivelul nodurilor rețelei până la nivelul consumatorului și intervenția rapidă, de la distanță, în cazul unor dis-funcționalități, întreruperi etc.;
Reducerea pierderilor, atât de natură tehnică, cât și comercială prin menținerea parametrilor energiei livrate în zona valorilor nominale.

Nu va mai fi nevoie să trimiți indexul
În plus, contorizarea inteligentă oferă o serie de beneficii și facilităţi:
Indexul contorului este transmis în mod automat, nu mai este necesară transmiterea acestuia de către client sau vizita cititorului;
Factura va reflecta exact consumul realizat, fiind eliminate facturile de esti-mare, permiţând clienților o mai bună gestionare a consumului şi bugetului;
Facilitează alegerea de către client a unor tarife diferențiate;
Pe lângă datele referitoare la consum, contoarele transmit şi diferite tipuri de alarme către sistemul central, unde sunt analizate şi sunt stabilite măsuri de intervenție de la distanță sau în teren, după caz;
Operaţiunile de deconectare şi/sau reconectare la un consumator la care este instalat şi integrat în sistem un contor inteligent nu presupun costuri pentru client.

Compania a instalat, până la finalul anului 2023, circa 435.000 de contoare smart consumatorilor din Moldova, în anul 2024 având ca perspectivă montarea a încă circa 71.500 de contoare. Astfel, la sfârșitul acestui an circa 32% dintre clienți vor beneficia de sistemul de contorizare inteligentă, iar până la finalul lui 2028 procentul va ajunge, prin noi instalări, la 47%.

Stirea anterioara

Când se cultivă cartofii, de fapt. Detaliul la care trebuie să fii atent

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.