Senatorii și deputații se întrunesc astăzi pentru a alege președinții celor două camere. Cine va fi al doilea om în stat
Senatorii şi deputaţii au fost convocaţi, luni dimineaţă, pentru a alege preşedinţii celor două camere. Cel mai probabil, Daniel Suciu (PSD) va fi președintele Camerei Deputaților, iar Ilie Bolojan (PNL) șeful Senatului și al doilea om în stat.
Şedinţa Plenului Camerei Deputaţilor a fost convocată pentru ora 09.00, primul punct pe ordinea de zi fiind alegerea preşedintelui.
De asemenea, pe ordinea de zi este vacantarea unor funcţii de membru al Biroului permanent şi alegerea noilor membri.
Tot la ora 09.00 au fost convocaţi şi senatorii. Pe ordinea de zi a şedinţei Plenului Senatului este un singur punct – alegerea preşedintelui prin vot secret.
Potrivit informațiilor Știrilor Pro TV, la Camera Deputaților ar urma să rămână Daniel Suciu, în prezent intermar, în timp ce Ilie Bolojan ar primi șefia Senatului și ar ocupa, astfel, a doua funcție în stat.
Iohannis va nominaliza propunerea de premier după alegerea președinților celor două camere
După ce se vor alege preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va face o nominalizare de premier, ulterior urmând a fi votat Guvernul.
Klaus Iohannis a organizat, duminică după-amiază, consultări cu paertidele parlamentare pentru desemnarea unui premier.
Ulterior, PSD, PNL, UDMR şi minirităţile au convenit asupra listei cu propunerile de miniştri.
Guvernul va avea 16 ministere, iar premierul va fi de la PSD, cel mai probabil în persoana lui Marcel Ciolacu. PSD şi PNL vor avea fiecare câte un vicepremier – Marian Neacşu şi Cătălin Predoiu, care va fi şi ministru de Interne.
PSD va avea 8 ministere, inclusiv Justiţia, PNL va avea 6 ministere, iar UDMR 2 – Dezvoltarea şi Finanţele.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.