Lucian Trufin anunță înființarea a 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină în Botoșani. „Cele mai frumoase vorbe sunt faptele”

Lucian Trufin anunță înființarea a 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină în Botoșani. „Cele mai frumoase vorbe sunt faptele”

În județul Botoșani vor fi înființate 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină în valoare de peste 3 milioane de euro, în urma suplimentării programului național aflat în derulare pe această linie. Investiția a fost obținută prin eforturile comune depuse de autoritățile județene și senatorul PSD Lucian Trufin, care a vorbit despre necesitatea protejării terenurilor agricole în ședința de miercuri a Senatului.

Lucian Trufin a precizat că această măsură va genera aproximativ 100 de locuri de muncă. Cele 12 puncte vor fi realizate în următoarele localități: Saucenița (Văculești), Roma, Orășeni Vale (Curtești), Cerbu (Copălău), Havârna, Carasa (Corlăteni), Borzești (Ungureni), Gorbănești, Hănești, Buimăceni (Albești), Băbiceni (Durnești) și Ichimeni (Avrămeni).

„Factorii climatici nefavorabili, precum grindina și seceta reprezintă amenințări din ce în ce mai serioase la adresa producției agricole și implicit la securitatea alimentară. Norii negri care amenință teritoriul agricol al județului Botoșani vor fi îndepărtați prin respectarea obiectivelor Programului de Guvernare 2021-2024, în care ne-am asumat continuarea Programului de realizare a Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de Ministrul Petre Daea”, a anunțat parlamentarul botoșănean.

În martie 2022, Ministrul PSD Adrian Chesnoiu a alocat sumele necesare realizării, în primă etapă, a zece puncte de lansare a rachetelor antigrindină, însă studiile de fezabilitate au indicat că proiectul ar fi acoperit 2/3 din suprafața agricolă a județului. Demersurile întreprinse de Consiliul Județean, prezidat de Doina Federovici, Direcția de Agricultură Județeană, condusă de Cristian Delibaș, și vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senat, Lucian Trufin, au avut ca rezultat suplimentarea cu încă două astfel de obiective, suprafața protejată crescând astfel la circa 80% din teritoriul agricol, fiind acoperită și mare parte din Lunca Prutului.

„Punctul culminant al acestui program a fost perioada 2017-2019, când guvernul PSD a alocat cele mai mari sume, realizând investiții masive în sistemul de combatere a grindinei și stimulare a precipitațiilor.. Au urmat apoi doi ani de stagnare, în care preocupările partenerilor aflați atunci la guvernare au fost altele. Demersurile noastre vin să redreseze abordarea și să corecteze atitudinea față de amenințări reale. Fermierii au fost păgubiți de calamități și munca lor este vitală pentru bunăstarea tuturor. Promisiuni face toată lumea. Dar pentru noi, cele mai frumoase vorbe sunt faptele”, a subliniat Lucian Trufin.

În România, sunt operaționale 99 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină. Implementarea SNACP este o măsură de susținere a producției de alimente și de reducere a vulnerabilităților agriculturii meteo-dependente. Investițiile în creșterea rezilienței sectorului alimentar și în utilizarea responsabilă și eficientă a apei, energiei și resurselor publice vor contribui la creșterea suprafețelor productive și protejate față de hazardurile vremii.

Stirea anterioara

Laptele și produsele lactate, obligatoriu pe rafturi separate în magazine și supermarketuri. Legea a fost adoptată de Parlament

Stirea Urmatoare

Zece șoferi au rămas fără permis în doar o oră la Flămânzi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.