FC Botoșani a câștigat cu 2-1 împotriva celor de la CSU Craiova în Cupa României

FC Botoșani a câștigat cu 2-1 împotriva celor de la CSU Craiova în Cupa României

FC Botoșani și CSU Craiova s-au întâlnit în returul semifinalei Cupei României pe Municipalul botoșănean unde elevii lui Costel Enache au învins cu scorul de 2-1 prin golurile lui Axente și Golubovic de partea roș-alb-albastra și Mitriță pentru olteni, însă insuficient pentru a se califica în finală după ce în tur a fost învinsă cu scorul de 5-1.

Echipele de start:

FC Botoșani: Cobrea – Plămadă (80 Tincu), Miron, Burcă, Mușat – Rodriguez, Achim – Roman (80 Serediuc), Moruțan, Golofca – Axente (62 Golubovic)

Rezerve: Pap, Tincu, Dumitraș, Chitoșcă, Oaidă, Golubovic, Serediuc

CSU Craiova: Mitrovic – R. Popa (Popov), R. Kelic, Ferreira – Dimitrov, Mateiu, Zlatinski, Briceag – Gustavo (85 Martic), Băluță, Mitrița (Burlacu)

Rezerve: Popescu, Popov, Burlacu, Bancu, Glavina, Martic, Screciu

FC Botoșani a început în atac meciul, a avut posesia iar în minutul 13 a reușit deschiderea scorului. Moruțan se distrează cu fundașii olteni iar Mircea Axente reușește să deschidă scorul. Dacă până la gol, spectatorii botoșăneni priveau meciul ca la teatru, după reușita lui Axente aceștia au început să-și încurajeze echipa.

În minutul 15, Roman insistă la o minge care părea pierdută, marchează, dar golul este anulat de centralul Marcel Bârsan pentru un presupus fault la portar. Axente este aproape de golul doi în minutul 22 dar portarul oltenilor iese și prinde mingea în fața atacantului de la Botoșani. În minutul 40, Achim are șansa majorării scorului dar un fundaș al oltenilor respinge mingea șutată din interiorul careului. Moruțan șutează din marginea careului dar Mitrovic prinde. Finalul primei reprize aparține botoșănenilor care domină dar Golofca și Mușat nu reușesc să marcheze.

FC Botoșani începe bine partida iar în minutul 51 Golofca marchează dar arbitrul Marcel Bârsan anulează din nou golul, de această dată pentru ofsaid. În minutul 57, FC Botoșani își trece în cont încă o mare ocazie. Axente centrează, Moruțan reia cu capul dar mingea trece paralel cu poarta. În minutul 61, CSU Craiova reușește egalarea prin Mitriță dar faza a plecat de la un fault asupra lui Roman, la marginea careului. În minutul 66 Golubovic scapă pe contraatac și marchează cu un lob peste Mitrovic. Mihai Roman este aproape de golul trei pentru FC Botoșani dar trimite paralel cu poarta. Rodriguez șutează din marginea careului dar mingea trece puțin pe lângă poarta oltenilor. În minutul 82, Burcă reia cu capul din interiorul careului dar Mitrovic respinge de sub bară. În minutul 90, Burlacu are șansa egalării dar este blocat de Cobrea.

Partida se încheie cu victoria botoșănenilor dar CSU Craiova merge în finala Cupei României pentru că în tur s-a impus cu scorul de 5-1.

Stirea anterioara

Tamara Ciofu: „Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate va reduce costul medicamentelor pentru unitățile medicale de stat. Guvernul a rezolvat problema lipsei imunoglobulinei”

Stirea Urmatoare

Doina Federovici: Cooperarea internațională, cheia atragerii fondurilor pentru dezvoltarea județului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.