A început Târgul Mărtişorului! Pietonalul Unirii, locul unde a ajuns deja primăvara!
Botoşănenii au putut participa sâmbătă, 25 februarie 2017, începând cu ora 12:00, la deschiderea oficială a Târgului Mărtişorului, organizat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, având drept scop promovarea si menţinerea acestui simbol al primăverii în conştiinţa vizitatorilor.
Expoziţiile cu vânzare ale participanţilor din judeţele Iaşi, Suceava, Mureş şi Botoşani au cuprins marţişoare realizate manual atât prin tehnici tradiţionale, cât si prin tehnici moderne. Doamna Cornelia Ciobanu, manager al instituţiei, încă de la începutul evenimentului a apreciat faptul că selecţia a fost una riguroasă şi că marţişoarele expuse sunt mai atent confecţionate şi mult mai atractive. Prezentarea conotaţiilor legate de acest talisman solar sau lunar a aparţinut referentului etnograf Margareta Mihalache care a punctat sintetic aspecte fundamentale promovate cândva de către comunitatea sătească, fiind consemnate în literatura de specialiatate.
Motivele şi tematicile legate de primăvară au fost materializate cu măiestrie în mărţişoarele pe care cumpărătorii le pot achiziţiona până la data de 1 Martie pe Pietonalul Unirii din Botoşani.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.