Guvernul amână sancțiunile pentru operatorii economici care folosesc case de marcat care nu emit cod QR pe bonul fiscal

Guvernul amână sancțiunile pentru operatorii economici care folosesc case de marcat care nu emit cod QR pe bonul fiscal

Executivul a modificat miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, articolul 2 din OUG nr. 28/1999, prin care se amână aplicarea sancțiunilor pentru operatorii economici care folosesc case de marcat ce nu emit cod QR pe bonul fiscal.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, modificările aduse au în vedere, între altele, exceptarea de la obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale a încasărilor efectuate din activitatea de servicii de încărcare a vehiculelor electrice a căror contravaloare se încasează prin intermediul automatelor comerciale exclusiv prin utilizarea cardurilor de credit/debit şi/sau a aplicaţiilor de tip portofel electronic.

Totodată, s-a decis suspendarea, până la data de 31 decembrie 2024, a aplicării dispoziţiilor care reglementează drept contravenţie nerespectarea obligaţiei operatorilor economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz de a dota cu aparate de marcat electronice fiscale aceste dispozitive, cât şi a celor care stabilesc sancţiunea aplicabilă pentru această faptă, doar în cazul acelor operatori economici care, la data controlului efectuat de organul fiscal, au încheiate contracte pentru achiziţionarea aparatelor de marcat electronice fiscale de la distribuitori autorizaţi, cu termen de livrare şi instalare până la data de 31 decembrie 2024.

De asemenea, în cazul operatorilor economici care desfăşoară şi alte activităţi pentru care legea prevede obligativitatea utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, dispoziţiile care vizează amânarea sancţiunii se aplică exclusiv pentru activitatea de livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale (cum ar fi, fără a se limita la acestea, cele prestate în spălătoriile auto, în staţiile automate de spălare articole textile) ce funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz.

Guvernul informează că, potrivit datelor puse la dispoziţie de industria de profil, în prezent sunt peste 100.000 de echipamente aflate în exploatare, ceea ce face ca procesul de fiscalizare a acestora să fie unul complex.

„O altă reglementare introdusă de actul normativ vizează suspendarea, până la data de 1 septembrie 2025, a aplicării sancţiunii prevăzută de lege pentru săvârşirea faptei de emitere a bonului fiscal fără ca acesta să conţină codul de identificare al beneficiarului, numărul de identificare al bonului, precum şi datele prevăzute la articolul 4 alineat (2^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, sub formă de cod QR. (Data şi ora emiterii bonului fiscal, numărul de identificare al bonului fiscal, precum şi seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal se tipăresc pe bonul fiscal şi sub formă de cod QR). Pentru săvârşirea faptei de emitere a bonurilor fiscale cu date eronate se aplică în continuare", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Stirea anterioara

Ce legume congelate te ajută să-ți menții glicemia sub control?

Stirea Urmatoare

Pomul de Crăciun, ediția 2024 - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.