Declaraţie obligatorie în România. Se depune neapărat din 1 ianuarie. Statul află totul despre banii tăi

Declaraţie obligatorie în România. Se depune neapărat din 1 ianuarie. Statul află totul despre banii tăi

Declarația SAF-T devine obligatorie în România! Iată ce reprezintă aceasta, mai exact, cine va trebui să o depună, precum și care sunt excepțiile de la regulă.

Declarația SAF-T reprezintă un standard internațional destinat transferului de date contabile și fiscale ale companiilor și a fost implementat și în România cu scopul de a reduce evaziunea fiscală. Începând de anul viitor, toate companiile vor fi obligate să depună această declarație la ANAF, iar costurile asociate nu sunt deloc neglijabile.

Aceasta poate fi generată printr-un program de contabilitate, conținând date extrase automat și exportate într-un format standardizat. Pe lângă scopul contabil, această raportare are și o finalitate fiscală. Astfel, în cazul unui control fiscal pentru o anumită perioadă, inspectorii ANAF pot verifica datele companiei de la distanță, direct din sediile Fiscului, fără a fi nevoie de deplasări la sediul firmei, deoarece toate informațiile necesare sunt incluse în declarație.

În România, declarația SAF-T a fost implementată inițial pentru companiile mari, în 2022. În 2023, și contribuabilii mijlocii au fost obligați să depună această declarație, iar de la 1 ianuarie 2025, toate firmele vor avea această obligație.

Cine trebuie să depună declarația
Pentru depunerea declarațiilor SAF-T, există termene de transmitere stabilite în funcție de vectorul fiscal al fiecărei firme. Astfel, companiile care sunt plătitoare de TVA lunar vor fi obligate să depună această declarație în fiecare lună.

Plătitorii de TVA care depun declarații pe trimestru vor fi obligați să o transmită o dată la fiecare trei luni, în timp ce cei care plătesc TVA la semestru sau anual vor avea aceeași obligație. Termenul limită pentru depunerea declarației este ultima zi calendaristică a lunii următoare perioadei de raportare.

Companiile trebuie să aibă în vedere două aspecte importante. Partea referitoare la active se va transmite către ANAF la finalul anului fiscal. În ceea ce privește stocurile, acestea vor fi comunicate către ANAF doar la solicitarea inspectorilor fiscali, iar termenul de transmitere nu poate depăși 30 de zile calendaristice de la data respectivă.

Excepții de la regulă
Există, de asemenea, câteva excepții de la această regulă. Iată care sunt acestea
persoanele fizice autorizate;
întreprinderile individuale;
întreprinderile familiale;
asociațiile familiale;
societățile profesionale de avocați cu răspundere limitată și cabinetele individuale de avocați;
societățile profesionale notariale și cabinetele individuale notariale;
cabinetele medicale individuale;
societățile profesionale de practicieni în insolvență;
întreprinderile profesionale unipersonale cu răspundere limitată;
instituțiile publice;
autoritățile administrative și persoanele juridice care utilizează informații clasificate.

Cât costă depunerea declarației
Pentru depunerea declarației, costurile pentru întreprinderile mijlocii și mari se ridică la un minim de 3.000 de euro, iar în funcție de dimensiunea companiei, aceste cheltuieli pot ajunge la zeci sau chiar sute de mii de euro.

Declarația SAF-T, care devine obligatorie începând de anul viitor, ar putea fi mai accesibilă financiar, în măsura în care vor fi dezvoltate aplicații online dedicate acestui proces.

Totuși, este important de menționat că există o perioadă de grație de șase luni pentru prima raportare. Astfel, dacă declarația trebuie depusă în luna ianuarie, nu vor fi aplicate amenzi până la sfârșitul lunii iunie. Pentru a doua raportare, perioada de grație este de cinci luni, de patru luni pentru a treia raportare și de trei luni pentru a patra.

„Sfatul meu este să vă puneți de pe acum bani deoparte, să vă bugetați eventualele cheltuieli, pentru că nu va fi ieftină corectitudinea în afaceri anul viitor.

Și să sperăm că, odată cu această declarație, statul va diminua semnificativ evaziunea fiscală și va avea încasări mai mari, nefiind astfel nevoie să mai pună taxe suplimentare pe umerii antreprenorilor”, a spus consultantul fiscal Veronica Duțu, potrivit Profit.ro.

Stirea anterioara

Dispozitivul pe care Poliția Română îl recomandă pentru toți șoferii. Trebuie instalat pe mașină

Stirea Urmatoare

Persoane sancționate pentru continuarea propagandei electorale în județul Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.