2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Depistați la volan fără permis și sub influența alcoolului
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, la data de 17 martie 2023, pe strada Independenței, din orașul Săveni, un autoturism, condus de un tânăr, de 18 ani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0, 56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
La data de 18 martie 2023, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul național, D.N. 29 A, în comuna Șendriceni, un autoturism, condus de un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Dorohoi, care circula cu viteză excesivă.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Un bărbat, de 39 de ani, a fost depistat în timp ce a efectuat o depășire neregulamentară pe o arteră rutieră, din municipiul Botoșani.
Acesta a fost oprit de către polițiști, iar în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 870 de lei.
Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influență alcoolului.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.