Doi adolecenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani

Doi adolecenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani

Doi adolescenți au fost prinși de jandarmi sâmbătă noapte, 23 noiembrie 2024, după ce au furat trei geci dintr-un club din municipiul Botoșani, unde liceenii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu" petreceau la evenimentul Toamna Bobocilor.

Cei doi, în vârstă de aproximativ 17 ani, au profitat de aglomerația din club și au sustras cele trei geci, după care au părăsit clubul, cu gândul să plece spre domiciliu, în comuna Curtești.

Jandarmii i-au observat în apropierea clubului cu hainele în mână și s-au convins în curând că acestea  nu le aparțineau.

În urma verificărilor efectuate, au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar tinerii păgubiți și-au primit gecile înapoi, nefiind nevoiți să sufere de frig pe drumul spre casă.

Stirea anterioara

Șofer băut amendat cu 2000 de lei pentru că nu a oprit la semnalul poliției și este cercetat penal

Stirea Urmatoare

Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.