Persoane sancționate pentru continuarea propagandei electorale în județul Botoșani
Șofer depistat în trafic băut la volan sancţionat cu amendă și pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, luni 20 aprilie, pe drumul comunal DC13 din comuna Avrămeni, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani din comuna Ripiceni.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest valoarea rezultată fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să se propună soluţie procedurală.
Bărbatul a fost, de asemenea, sancţionat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.