Şase angajaţi ai ISU Botoșani au trecut în corpul ofiţerilor
După susţinerea examenelor de trecere în rândul ofiţerilor, şase militari cinci de la IJSU Botoşani şi unul de la IJSU „Bucovina” Suceava au depus astăzi jurământul de credinţă şi şi-au primit noile grade.
Astfel, Versavia- Nicoleta Ciobanu a avansat de la gradul de plutonier la cel de căpitan, în timp ce Irina Ciripan, Irina Anca Rumega şi Daniel Bogdan Cîrligeanu au avansat de la gradul de plutonier major la cel de sublocotenent. Tot la gradul de sublocotenent au avansat şi plutonierii adjutanţi Viorel Vasile Tanasan, de la ISU Suceava, şi Adrian Gabriel Loluţă.
În cazul primilor cinci ofiţeri ordinul de trecere în corpul ofiţerilor a intrat în vigoare la 1 decembrie în timp ce în cazul sublocotenentului Loluţă la 15 noiembrie.
Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc în prezenţa prefectului Dan Şlincu şi a şefilor IJSU Botoşani, la sediul unităţii.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.