Panică la Botoșani! O oală cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol locatarii unui bloc

Panică la Botoșani! O oală cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol locatarii unui bloc

Nu lăsați aragazul nesupravegheat atunci când gătiți. În urmă cu puțin timp, o oală cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol locatarii unui bloc de pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de vecinii care au văzut că iese fum din apartamentul de la etajul III

Patru echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. Pompierii au constatat faptul că proprietarul era în apartamentul plin de fum și l-au evacuat.  Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, nu a avut de suferit în urma acestei întâmplări. Pompierii au aerisit spațiul și s-au asigurat că pericolul a fost înlăturat. 

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit.

Stirea anterioara

Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța cetățenilor. Zeci de sancțiuni aplicate

Stirea Urmatoare

Autoturism cuprins de flăcări în timp ce se deplasa pe un drum din județ

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.