Casa de pe bancnota de 10 lei există şi în realitatea! Poate chiar fi vizitată. Unde se află!
„Casa cu blazoane”, clădire veche de peste două secole, din comuna buzoiană Chiojdu, care apare pe bancnota de 10 lei, va intra în circuitul turistic, după ce a fost restaurată de către Uniunea Arhitecţilor din România.
Refacerea conacului, care a început în 2011, s-a făcut cu fonduri Regio şi de la bugetul de stat, investiţia ridicându-se la peste 6 milioane lei.
Edificiul care apare pe bancnota de 10 lei, cunoscut drept „Casa cu blazoane“, este un monument unicat în România dar şi în lume, de o valoare excepţională din punct de vedere istoric, arhitectural şi artistic, conform adevarul.ro.
În urmă cu 13 ani, clădirea din comuna Chiojdu, judeţul Buzău, a intrat în proprietatea Uniunii Arhitecţilor din România (UAR), cu gândul de a o transforma într-un complex muzeal.
Casa cu blazoane“ a fost ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea şi refăcută în 1823.
Clădirea a fost ridicată de moşnenii izbăşoi, ţărani liberi, deţinători de moşii întinse, stăpânite în devălmăşie, ipostază socială nemaiîntâlnită în nici o altă ţară din Europa, după cum apreciază experţii din UAR.
În secolul al XIX-lea, a fost reşedinţa pentru mult timp a şefului de garnizoană militară. Sunt documente care atestă că a fost renovată în 1828 şi de atunci a fost locuită, până în 2000, când a fost cumpărată de un tânăr din zonă, de la doi bătrâni.
Numele este dat de cele trei blazoane de deasupra intrării principale, cel din mijloc reprezentând vulturul bicefal, simbol al împăraţilor bizantini, care a aparţinut familiei Cantacuzinilor, stabilite în ţările române după căderea Bizanţului (1453).
La preluarea sa de către UAR, conacul se afla într-o stare jalnică însă în 2011 a intrat într-un amplu program de reabilitare prin fonduri Regio.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.