Anunţ Urban Serv: Locurile de veci din cimitire trebuie reconcesionate

Anunţ Urban Serv: Locurile de veci din cimitire trebuie reconcesionate

Societatea Urban Serv  SA Botoşani anunţă pe toţi cei interesaţi că pentru reconcesionarea locurilor de înhumare din cele două cimitire, Pacea şi Eternitatea, solicitanţii trebuie să depună o cerere la Secretariatul societăţii cu sediul în str.1 Decembrie, nr.19.

Reconcesionarea, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare Cimitire, se face numai până la rude de gradul IV,.

În acest sens, solicitantul va anexa la cererea depusă următoarele documente:

-       copie carte de identitate solicitant;

-       copii certificat de naştere şi/sau căsătorie (atestare grad de rudenie);

-       copii certificat de moştenitor;

-       declaraţie notarială (unic moştenitor, renunţare moştenire, etc.);

-       copii chitanţă sau act de concesionare;

-       dovada calităţii de rudă până la gradul IV cu fostul titular al concesiunii.

Cererile de reconcesionare a locurilor de înhumare vor fi analizate şi soluţionate de către Comisia din cadrul societăţii,  în şedinţele săptămânale.

Cererile care solicită clarificări vor fi  transmise formaţiei administrare cimitire pentru  completări.

Rezultatele analizei vor fi afişate la sediul administrativ al societăţii, la sediul administrare cimitire şi pe site-ul societăţii, la fiecare sfârşit de săptămână.

            Pentru informaţii suplimentare vizitaţi site-ul www.urbanserv.ro şi contactaţi-ne telefonic prin dispecerat/secretariat la numerele de telefon 0231517007, 0747081027/ 0231517912, 0231517913, fax: 0231531662 şi e-mail: [email protected] , [email protected].

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD guvernează pentru România

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.