Ministerul Educaţiei a publicat informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă. Ce trebuie să știe părinții

Ministerul Educaţiei a publicat informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă. Ce trebuie să știe părinții

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, vineri, informaţii privind reînscrierea sau înscrierea la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2025 - 2026, care vor începe în luna mai.

„Ordinea înscrierii/numărul de înregistrare al cererii de înscriere nu constituie un criteriu, înscrierea nu se face pe principiul 'primul venit, primul servit', ci pe baza criteriilor generale şi specifice descrise în metodologie", precizează Ministerul Educaţiei.

Potrivit sursei citate, la nivelul Inspectoratelor şcolare va funcţiona o linie telverde, la care părinţii pot obţine gratuit informaţii referitoare la înscrierea copiilor la grădiniţă/creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare.

Numărul de telefon telverde, data de la care acesta este funcţional, programul de funcţionare sau alte informaţii utile vor fi comunicate de fiecare Inspectorat şcolar.

În grupele de nivel antepreşcolar pot fi înscrişi copiii cu vârste de la 3 luni la 3 ani, în limita planului de şcolarizare aprobat.

Ministerul Educației va lansa un proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în școlile din România
În grupele de nivel preşcolar pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 şi 6 ani, în limita planului de şcolarizare aprobat.

Numărul de locuri care se acordă prin cifra de şcolarizare asigură, cu prioritate, cuprinderea întregii generaţii a copiilor de 4 ani în grupa mijlocie şi cuprinderea întregii generaţii a copiilor de 5 ani în grupa mare din învăţământul preşcolar.

„Unitatea de învăţământ aleasă de părinte/reprezentantul legal al copilului poate fi o unitate de învăţământ cu grupe de nivel preşcolar şi/sau antepreşcolar din apropierea domiciliului/reşedinţei sau din apropierea locului de muncă. Părintele/reprezentantul legal al copilului poate opta pentru înscrierea în orice unitate de învăţământ cu personalitate juridică, cu grupe de nivel antepreşcolar respectiv preşcolar, dacă aceasta are locuri libere rămase după etapa de reînscrieri", explică Ministerul Educaţiei.

În perioada 19 - 23 mai sunt reînscrişi pentru anul şcolar următor copiii care frecventează unitatea de învăţământ în anul şcolar curent, ca urmare a exprimării acestei opţiuni de către părinţi printr-o cerere scrisă.

Etapele de înscriere
Etapa I din cadrul procesului de înscrieri este cuprinsă între 26 mai - 13 iunie.

Înscrierea în baza celor trei opţiuni exprimate, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri, se va face astfel:
26 - 30 mai - depunerea cererilor;
2 - 4 iunie - procesare cereri faza I - prima opţiune;
6 - 10 iunie - procesare cereri faza a II-a - a doua opţiune;
11 - 12 iunie - procesare cereri faza a III-a - a treia opţiune.

Pe 13 iunie vor fi afişate rezultatele şi numărul de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri.

Etapa a II-a din cadrul procesului de înscrieri este cuprinsă între 16 iunie - 7 iulie şi se va desfăşura astfel:
16 - 20 iunie - depunere cereri;
24 - 26 iunie - procesare cereri faza I - prima opţiune;
30 iunie - 2 iulie - procesare cereri faza a II-a - a doua opţiune;
3 - 4 iulie - procesare cereri faza a III-a - a treia opţiune;

Pe 7 iulie se vor afişa rezultatele şi numărul de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri.

Etapa de ajustări este cuprinsă între 18 şi 28 august. În această etapă se face înscrierea, pe locurile libere, în baza solicitărilor părinţilor depuse la Inspectorul şcolar judeţean sau al municipiului Bucureşti, a copiilor care nu au fost înscrişi în primele două etape.

În această etapă pot fi înscrişi copiii nerepartizaţi după cele două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani şi 5 ani, copiii ai căror părinţi au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învăţământul primar şi nu au fost admişi, ca urmare a avizului negativ al Centrului judeţean de resurse şi asistenţă educaţională sau al municipiului Bucureşti, copiii de peste 2 ani ai căror părinţi solicită înscrierea în grupa mică de la grădiniţă.

Pe 29 august se vor afişa rezultatele şi numărul de locuri libere după ajustări.

Stirea anterioara

Bărbat inconștient ajutat de jandarmi. A fost transportat la spital

Stirea Urmatoare

Meteorologii au emis o atenționare tip cod galben de intensificări ale vântului pentru județ

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.