Decizie intermediară luată de RAR până la deblocarea situației din stațiile ITP
Botoșani: Consilierii județeni se întrunesc luni în ședința ordinară din luna martie - Vezi ordinea de zi!
Consilierii județeni se întrunesc luni, 27 martie 2017, în ședința ordinară. Ședința va avea loc la ora 13:00, în sala de ședințe a Consiliului Județean Botoșani. Un număr de 15 proiecte de hotărâre se află pe ordinea de zi. Reamintim că şedinţele sunt publice, la acestea pot participa şi cetăţeni ai județului Botoșani.
Proiectele de hotărâre care vor fi dezbătute și supuse la vot Consiliului Judeţean Botoşani, conform ordinei de zi, sunt următoarele:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea schimbării denumirii Liceului Tehnologic Special „Sfântul Stelian” Botoşani în Şcoala Profesională Specială „Sfântul Stelian” Botoşani.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea schimbării denumirii Liceului Tehnologic Special „Ion Pillat” Dorohoi în Şcoala Profesională Specială „Ion Pillat” Dorohoi.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea reţelei şcolare a învăţământului special din Judeţul Botoşani, pentru anul şcolar 2017 – 2018.
4. Proiect de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită către Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism a unui spaţiu în suprafaţă de 64,32 mp, amplasat în clădirea „Centru de Plasament pentru Copiii cu Handicap” situat în municipiul Botoşani, str. Ion Pillat nr. 28, aparţinând domeniului public al Judeţului Botoşani, aflat în administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu de 2 mp din clădirea situată în comuna Drăgușeni, județul Botoșani, aflată în domeniul public al județului Botoşani și în administrarea Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga.
6. Proiect de hotărâre privind completarea Strategiei de Dezvoltare Socio-Economică a Judeţului Botoşani 2014-2020.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare între Consiliul Judeţean Botoşani și Inspectoratul Școlar Judeţean Botoşani, în vederea cofinanţării cu suma de 97.520 lei în scopul organizării etapelor judeţene și regionale/interjudeţene ale olimpiadelor și concursurilor școlare în anul 2017.
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de parteneriat între Consiliul Judeţean Botoşani și Societatea de Știinţe Matematice Filiala Botoşani, în vederea cofinanţării cu suma de 10.000 lei pentru Concursul Interjudeţean „Dimitrie Pompeiu”, ediția a XVII-a.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea valorii totale estimată a obiectivului de investiţie „Modernizare și consolidare DJ 282A, din DN 29D Ionăşeni – Măşcăteni, km 0+000-10+000”.
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea valorii totale estimată a obiectivului de investiţie „Modernizare DJ 292A, Corlăteni – Dimăcheni, km 0+000-2+500”.
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea valorii totale estimată a obiectivului de investiţie „Modernizare DJ 294C, Manoleasa – Zahoreni – Borolea, km 0+000-7+000”.
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea valorii totale estimată a obiectivului de investiţie „Reabilitare, restaurare și valorificarea durabilă a Muzeului Judeţean Botoşani”.
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea contribuției Județului Botoşani la co-finanțarea proiectului „Fazarea proiectului extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare–epurarea apelor uzate în județul Botoşani”.
14. Proiect de hotărâre privind modificarea repartizării pe obiective a sumei alocate prin anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Judeţean Botoşani nr. 32/28.02.2017 pentru unitatea administrativ-teritorială – Comuna Călăraşi.
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului propriu judeţean, al bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pe anul 2017.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.