Locurile de muncă vacante la nivelul județului Botoșani luni 25 noiembrie
Vizită în județul Botoșani a ministrului Agriculturii, Petre Daea
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a ajuns, duminică, în județul Botoșani. El a fost la Stânca, acolo unde a vizitat stadiul lucrărilor la stația de pompare a apei pentru un sistem de irigații care va deservi peste 3000 de hectare teren.
La Ripiceni-Stânca se fac lucrări de refacere a sistemului de irigații în valoare aproximativă de 800.000 lei, sistem prin care în 2018 vor fi irigate 1040 ha de teren din totalul de 3000 hectare. Constructorul este Mecanex. Ministrul Agriculturii a anunțat, duminică, că se va întoarce pe 30 mai, pentru a vedea stadiul lucrărilor.
„Pe 30 mai voi fi prezent aici pentru a vedea dacă lucrarea s-a finalizat, lucrare care nu este ușor de făcut, pentru că în urmă vedeți ce a rămas: ziduri aproape căzute, pompe dezmembrate. Multe componente au fost luate pentru că românii au avut două unelte, din nefericire, după 1989, pe care le-au folosit zi de zi și ceas de ceas. Au avut barosul și bomfaierul sau flexul. Unde era ciment dădea cu barosul, unde era fier tăiat cu flexul sau cu bomfaierul, îl pune pe umăr și îl ducea la punctele de colectare fier vechi. Iată că acum ne uităm în sus și așteptăm picăturile de ploaie și să fim tot timpul în situația de a nu avea ce ne trebuie când natura nu este cu noi. Este un obiectiv important, într-o zonă foarte bună din punct de vedere agricol, pentru că sunt terenuri productive, fermieri deosebiți, oameni care au investit de-a lungul vremii, s-au capitalizat, au adus tehnică agricolă din afară. Au de toate, dar nu au apă. Și dacă nu există apă, nu ai nici producție. Iată de ce interesul deosebit pentru noi, pentru Guvernul țării, pentru toți de aici este de a pune în funcțiune sistemul de irigații”, a spus ministrul, potrivit botosaninews.
Petre Daea își continuă vizita la stația de pompare a apei pentru irigații de la Manoleasa, după care va fi prezent la Târgul Expoziţional de Miei, Pielicele, Plante Tehnice şi Produse Tradiţionale organizat în cadrul Staţiunii de Cercetare Popăuţi.
În vizita sa, ministrul este însoțit de prefectul județului Dan Șlincu, dar și de parlamentari PSD, șefi de instituții.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.