În weekendul de Ziua Națională va ploua în aproape toată țara. Cât va fi de frig și unde va ninge
Bărbat cu probleme pulmonare preluat de elicopterul SMURD de la Dorohoi
Un bărbat în vârstă de 76 de ani a ajuns astăzi, 6 mai 2017, la Spitalul Municipal Dorohoi cu probleme de respirație.
Vasile S., din Cristinești, a fost adus de familie la Spitalul Municipal Dorohoi, după ce, nu se simțea bine de câteva zile și nu respira bine. Acesta a primit primele îngrijiri medicale şi a fost solicitat ajutorul elicopterului SMURD.
„Pacientul a ajuns la Spitalul Municipal Dorohoi cu probleme de respirație. Acesta a fost stabilizat, consultat și i s-a pus diagnosticul de tromboembolism pulmonar masiv acut. S-a solicitat transferul la Iași, la UPU Spiridon.”, a declarat pentru Dorohoi News, dr. Ovidiu Alexa, medic coordonator CPU Dorohoi.
Pompierii dorohoieni au fost solicitați pentru a asigura zona în care va ateriza elicopterul și anume suprafața Stadionului Municipal Dorohoi „1 Mai”. Aceștia s-au deplasat prompt la fața locului și au luat toate măsurile corespunzător procedurilor.
Aparatul de zbor a aterizat pe stadionul „1 Mai” din Dorohoi, în jurul orei 17:35, de unde l-a preluat pe bărbat, pentru a-l transporta la Iași. Sursa: DorohoiNews.ro
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.