Sfântul Ion este sărbătorit pe 7 ianuarie. Tradiții și superstiții de Sf. Ioan Botezătorul
Pe 7 ianuarie, în calendarul ortodox 2025 este Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Sfântul Ion. Este ziua în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în râul Iordan. Află mai multe lucruri despre Sfântul Ion şi ce tradiţii şi obiceiuri se respectă astăzi.
Cine a fost Sfântul Ion. Povestea Sf. Ioan Botezătorul
În calendarul ortodox, Sfântul Ion este sărbătorit în fiecare an a doua zi după Bobotează, ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, Iisus s-a făcut cunoscut oamenilor, la 30 de ani, vârstă pe care evreii o consideră a maturităţii.
Tot pe 7 ianuarie, este sărbătorit Crăciunul pe rit vechi 2025. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial.
Sfântul Ioan Botezătorul (Sfântul Ion) s-a născut în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era rudă cu Fecioara Maria, mama lui Iisus. Prorocul Ioan a început să predice înaintea lui Iisus, având rolul de a pregăti poporul pentru primirea Mântuitorului şi a-l face cunoscut.
Prin botezarea oamenilor în Iordan, el, de fapt, îi pregătea pentru adevăratul botez, cel în duh, pe care l-a adus Iisus Hristos. Sfântul Ioan avea mulţi ucenici care îl urmau. El nu era un orator desăvârşit, dar avea darul de atrage oamenii spre el.
Viaţa şi moartea Sf. Ioan Botezătorul Ioan Botezătorul era smerit şi umbla îmbrăcat într-o haină aspră din păr de cămilă, încins cu o curea din piele. Hrana lui erau locustele (un soi de arbore care nu mai există), deşi mulţi au tradus lăcuste, şi mierea sălbatică. El a trăit într-o peşteră, în pustie, până a fost prins de Irod, întemniţat şi în cele din urmă ucis prin tăierea capului.
Evanghelia ne spune că Irod a ordonat tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. Ioan îl mustra mereu pe Irod pentru traiul său nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. Aceasta a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse lui Irod, să ceară capul Botezătorului ca răsplată.
În calendarul ortodox, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul este prăznuită la 29 august. Este sărbătoarea care încheie anul bisericesc, deoarece pe 1 septembrie începe noul an bisericesc.
Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Ion Ziua de Sfântul Ion, cunoscută în popor sub numele de „Sânt-Ion”, reprezintă încheierea Sărbătorilor de Iarnă deschise la Sfântul Nicolae.
Sărbătoarea mai este cunoscută şi sub numele de „Înaintemergătorul Domnului” sau „Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”.
Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan Botezătorul (Sfântul Ion), fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi ferit de boli în timpul anului.
Conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul şi temperaturile încep să crească. Sfântul Ion este considerat protectorul pruncilor. Cei care ţin sărbătoarea speră să aibă copii sănătoşi, fără malformaţii.
Se spune că această zi e una a bucuriei, iar cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot anul. Cei care serbează această zi speră ca gospodăriile lor să fie ferite de foc şi animalele – de fiarele sălbatice.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.