Rugăciunea către Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir care alungă necazurile şi te ferește de boli şi primejdii

Rugăciunea către Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir care alungă necazurile şi te ferește de boli şi primejdii

Rugăciunea către Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir se rostește ori de câte ori ne aflăm în momente de cumpănă şi atât mai mult în ziua prăznuirii lui. Sărbătoarea este cel mai important eveniment religios al toamnei din calendarul creștin ortodox.

Fie că este vorba despre necazuri sufletești sau trupești, Sfântul Dumitru ne vine în ajutor dacă ne rugăm cu credință. Rostește această rugăciune mai ales pe 26 octombrie, ziua sărbătoririi acestui mare sfânt al creștinătății.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305) şi a fost fiul prefectului din Tesalonic, potrivit crestinortodox.ro. După moartea tatălui său, a fost numit guvernator al Tesalonicului. Dimitrie nu a ascuns faptul că este creștin, motiv pentru care a fost aruncat în temniţă.

Moaștele Sfântului Dimitrie se află în Tesalonic, în biserica de pe locul martiriului său. Pentru că din moaștele sale a curs și curge mir, Sfantul Dimitrie a primit și numele de Izvoratorul de Mir, care este dăruit creștinilor pentru diverse boli spre vindecare.

Sfântul Dimitrie este unul dintre cei mai mari făcători de minuni. I s-a dat denumirea de „dătătoare de sănătate” pentru că vindecă cele mai grave boli.

 Rugăciunea care te fereşte de necazuri, boli şi primejdii
„Mare mucenice Dimitrie, Izvorâtorule de Mir, cel care ai ruşinat păgânătatea, plecându-ne genunchii înaintea ta, ne rugăm ţie cu umilinţă: Tu, cel care stai înaintea lui Hristos, vindecă-ne prin rugăciunea ta de patimile sufleteşti şi trupeşti care ne apasă!

Luminează-ne sufletele moleşite de păcate, tu, cel care te-ai luptat cu tăria Duhului pentru adeverirea credinţei adevărate!

Fereşte-ne, sfinte, prin iubitoarea ta mijlocire, de orice întâmplări rele: de boli, de neputinţe, de potop, de foc, de cutremur, de vrajbă, de lipsuri, de războiul dintre noi, de vrăjmaşii văzuţi şi de cei nevăzuţi şi de toate primejdiile, ca să ne învrednicim şi noi, păcătoşii, în veacul ce va să fie, ca împreună cu tine şi cu toţi sfinţii, să-L slăvim cu bucurie pe Dumnezeu şi să devenim părtaşi vieţii veşnice. Amin!”

Stirea anterioara

Tratament și prevenție pentru alergia la mucegai

Stirea Urmatoare

Un sortiment de ciocolată din Lidl a fost retras de la vânzare. Ce au descoperit inspectorii ANSVSA

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.