ANAF a pus ochii pe românii care-și închriază locuințele. Ce riscă cei care nu declară veniturile?
ANAF a pus ochii pe românii care își închiriază locuințele în regim hotelier prin platforme precum Airbnb sau Booking. Odată cu înăsprirea legislație privind declararea veniturilor, dar și a raportării tranzacțiilor online, posibilitatea ca astfel de venituri să fie ascunse a scăzut, iar sancțiunile por fi usturătoare.
ANAF a transmis notificări și a început verificările pentru aproximativ 200 de persoane fizice care, în 2023, au încasat circa 80 de milioane de lei din închirieri în regim hotelier.
Alte 5.000 de contribuabili sunt vizați pentru venituri totale de aproximativ 150 de milioane de lei, cu suspiciunea că o parte semnificativă din aceste sume nu a fost declarată, scrie Unirea.
Conform noilor reglementări, contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor personale sunt obligați să înregistreze contractul de închiriere la organul fiscal competent în cel mult 30 de zile de la semnare sau de la modificarea acestuia.
Totodată, în cazul bunurilor deținute în comun, devine obligatorie desemnarea responsabilului pentru înregistrarea contractului de închiriere. Mai exact, dacă bunul închiriat este deținut în comun, prin contractul de închiriere sau prin actul de modificare a acestuia, trebuie desemnat proprietarul, uzufructuarul sau alt deținător legal care va îndeplini obligația înregistrării contractului la ANAF.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.