Din pasageri au ajuns victime. Patru tineri din Botoșani implicați într-un accident rutier produs de un șofer băut

Din pasageri au ajuns victime. Patru tineri din Botoșani implicați într-un accident rutier produs de un șofer băut

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, duminică 12 iulie, au fost sesizați cu privire la faptul că patru tineri din municipiul Botoșani, au fost victimele unui accident rutier. 

Din verificările efectuate s-a stabilit următoarea situație de fapt:
La data de 12.07.2020, în jurul orei 22:30, un tânăr de 23 de ani din comuna Boroaia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tulbureni, din municipiul Botoșani, la ieșirea din sensul giratoriu, pierde controlul asupra direcției de deplasare, împrejurare în care intră în coliziune cu un cap de pod de pe marginea părții carosabile.

În urma impactului, conducătorul auto s-a deplasat cu autoturismul în curtea locuinței. La momentul impactului, în interiorul autoturismului, se mai aflau, patru tineri de 23, 22, 18 și 14 ani, din municipiul Botoșani, care, după producerea accidentului s-au deplasat la domiciliu.

Ulterior, tinerii care se aflau în autoturism, în calitate de pasageri, s-au prezentat la spital, acuzând dureri, ocazie cu care au declarat că au fost victimele unui accident rutier. 

Conducătorul auto a fost identificat de către polițiști, iar în urma testării cu aparatul alcooltest valoarea rezultată a fost de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.  

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, urmând ca în funcție de rezultatul cercetărilor să se propună soluție procedurală.

Stirea anterioara

Mihaelea Huncă: Pro România a votat împotriva legii carantinării și a izolării forțate. PNL și PSD au bătut din nou palma pe drepturile, libertățile și sănătatea românilor!

Stirea Urmatoare

Alegeri prezidențiale, Turul I: Prezența la ora 16:00 în județul Botoșani se păstrează sub procentul național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.