La volan, dar cu un permis nerecunoscut de legea română

La volan, dar cu un permis nerecunoscut de legea română

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere nerecunoscut de statul român. 

În data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut–ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 43 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Polonia.

Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de către autorităţile din regiunea Transnistria, având imprimate datele și fotografia sa, document ce nu este recunoscut de statul român. 

Colegii noștri au efectuat verificări specifice în urma cărora a rezultat că cetățeanul în cauză nu deține permis de conducere.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizarea cercetărilor, urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Stirea anterioara

Lozna: Bărbat salvat, în ultima clipă, din casa cuprinsă de flăcări

Stirea Urmatoare

Tânăr din Dimăcheni reținut pentru lovire sau alte violențe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.