Polițiștii și jandarmii în acțiune noaptea trecută. Amenzi de peste 76.000 de lei și 13 permise reținute

Polițiștii și jandarmii în acțiune noaptea trecută. Amenzi de peste 76.000 de lei și 13 permise reținute

Polițiștii botoșăneni, cu sprijinul jandarmilor au organizat luni 14 august, acțiuni punctuale pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, pe toate liniile de competență.

Polițiștii de ordine publică, rutieră, economic, investigații criminale, acțiuni speciale au acționat atat in zona localurilor publice, în care se formează aglomerări de persoane, precum si pe arterele rutiere în care există riscul de producere a accidentelor rutiere.

În cadrul activităților desfășurate polițiștii au intervenit la 63 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

De asemenea, au fost aplicate 176 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 76.000 de lei și au fost reținute 13 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.

Exemple:
La data de 14 august 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit în trafic pe drumul județean D.J. 293, în comuna Mileanca, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 57 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deținea documente legale de transport sau proveniență pentru cantitatea de peste 4 metri cubi de material lemnos.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.

Stirea anterioara

Incendiu la Ibănești. O casă a luat foc cu proprietara înăuntru - FOTO

Stirea Urmatoare

Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.