Tânără de 27 de ani cu un compotament suspect găsită pozitiv la controlul cu aparatul DrugTest

Tânără de 27 de ani cu un compotament suspect găsită pozitiv la controlul cu aparatul DrugTest

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au oprit miercuri 23 octombrie, pentru control, pe strada Marchian din municipiul Botoșani, un autoturism condus de o tânără, de 27 de ani, din același municipiu.

Întrucât avea un compotament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism, ulterior, aceasta fiind condusă la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice.

Tinerei i-a fost reținut permisul de conducere, până la emiterea rezultatului analizelor toxicologice, care vor stabili prezenței sau absența substanțelor psihoactive în organism, ori până la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au oprit miercuri 23 octombrie, pentru control, pe Calea Națională, un autoturism, condus de un bărbat, de 55 de ani, din același municipiu.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, acesta fiind condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Stirea anterioara

Impozitul pe proprietate rămâne la fel în 2025. Noua formulă de calcul se amână un an

Stirea Urmatoare

Doina Federovici: Începe modernizarea Școlii Speciale „Sfântul Stelian” - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.