Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO
Situaţie hilară la un liceu din municipiul Botoşani
Elevii unei clase de liceu de la Grup Şcolar “Elie Radu” au primit toţi nota 2 la limba engleză, în urma unei evaluări scrise, iar a doua zi întreaga clasă a fost notată cu 10 la aceeaşi materie pentru o activitate de Halloween.
Situaţia a fost depistată de inspectorii şcolari în urma unei inspecţii desfăşurate la sfârşitul primului semestru în toate unităţile şcolare din municipiul Botoşani. Ada Macovei, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) , a declarat că situaţia de la Elie radu este jenantă şi a cerut directorului şcolii un plan de măsuri în această situaţie, scrie botosaninews.
“La limba engleză, o clasă întreagă are prima notă 2 şi a doua notă 10. La întrebarea inspectorului, cum s-a întâmplat aşa ceva, s-a spus că le-am pus 2 pentru cunoştinţe şi 10 pentru Halloween. Suntem într-o situaţie cel puţin jenantă. Nu poţi să pui elevilor 10 pentru Halloween, în condiţiile în care cunoştinţele lor sunt de nota 2 şi până la urmă media tot de cinci-şase este, dar este în fals dacă aceşti elevi au cunoştinţe doar de nota doi. Este o promovabilitate artificială“, a precizat Ada Macovei.
Aceasta a criticat într-o conferinţă de presă faptul că elevilor nu le sunt acordate şanse să promoveze, drept pentru care aceştia nu au nicio motivaţie să mai vină la şcoală, iar profesorii nu lucrează cu aceşti elevi ca ei să poată promova. Ada Macovei susţine că la această unitatea de învăţământ amintită, procentul de promovare după primul semestru se situează undeva la 53%.
“În schimb, colectivele de acolo se plâng foarte tare că nu au planul de şcolarizare realizat, fără a face un minim de efort pentru a-şi ţine copiii la şcoală şi pentru a-i motiva pentru învăţare. Acolo, vina nerealizării planului de şcolarizare din ultimii trei ani este aruncată spre Primăria municipiului Botoşani, spre Inspectoratul Şcolar, spre Ministerul Educaţiei, pentru că nu se investeşte în internat, acestea fiind motivele pe care profesorii le au pentru cifra de şcolarizare foarte mică şi nerealizarea planului în ultimii trei ani, realizare undeva la 50-55% din ceea ce estimează. Este o problemă foarte gravă, pentru că avem acolo restrângeri masive de personal şi vor fi şi anul acesta şi cu toate acestea, deşi înţelegem că nivelul de pregătire al elevilor care ajung în aceste unităţi de învăţământ este foarte slab, ei fiind ultimii repartizaţi în ierarhia mediilor, credem că se poate face mai mult şi că profesorii pot să depună mai mult efort pentru ca elevii să obţină rezultate de trecere“, a mai spus Ada Macovei.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.