Tineri de la două unități de învățământ din județ, interesați de cariera de jandarm

Tineri de la două unități de învățământ din județ, interesați de cariera de jandarm

Doi elevi din clasa a XI-a, de la Liceul cu Program Sportiv Botoşani și de la Colegiul Naţional „A.T. Laurian” Botoşani, au ales să se familiarizeze cu meseria de jandarm, în cadrul Proiectului „Internship AdministrationBT”.
 
Acest proiect are ca temă  alegerea unei cariere pe care elevii ar dori să o urmeze după terminarea liceului, fiind iniţiat de Primăria municipiului Botoşani, în colaborare cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani.

În perioada 04 - 08 mai a.c., cei doi elevi au descoperit câteva din tainele meseriei de ,,apărător al legii”, participând la o serie de activităţi, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Pentru început, au vizionat un film despre misiunile Jandarmeriei Române.

Elevilor le-au fost prezentate condiţiile obligatorii pentru a participa la admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, condiţiile de lucru ale personalului unităţii și au vizitat sediul inspectoratului, observând în mod direct specificul activităților executate și modul de organizare al acestora.

De asemenea, au însoțit un echipaj de jandarmi care executa o misiune de menținere a ordinii și liniștii publice în municipiul Botoșani, după care au fost alături de elementele de dispozitiv de la Tribunalul Botoşani , la activităţile desfăşurate în cadrul misiunii de pază şi protecţie instituţională.

Până în acest moment, aproximativ 60 de tineri botoșăneni și-au manifestat opțiunea de a se înscrie la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale M.A.I. – arma jandarmi, sesiunea 2015.

Reamintim celor interesați că înscrierea candidaţilor pentru sesiunea 2015 se desfășoară zilnic, de luni până vineri, între orele 10.00 – 14.00, la sediul unităţii din municipiul Botoşani, str. I.C. Brătianu, nr. 110-112, județul  Botoşani, astfel:    
    a. pentru Academia de Poliţie şi pentru toate instituţiile de învăţământ care aparţin M.Ap.N. până la data de 29 mai 2015.
    b. pentru şcolile postliceale ale M.A.I. până la data de 07 august 2015.

Stirea anterioara

Avertizare ANM: Cod Galben de vânt pentru Judeţul Botoşani

Stirea Urmatoare

Horoscopul banilor săptămâna 2-8 decembrie. ZODII cu lipici la bani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.