142 de puncte de prim ajutor și 151 de puncte de hidratare existente în județul Botoșani

142 de puncte de prim ajutor și 151 de puncte de hidratare existente în județul Botoșani

Urmează trei zile de foc, la Botoșani. Astăzi este cod portocaliu, iar sâmbătă și duminică va fi cod roșu de caniculă. Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură -umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi între 36  și 41 de grade.

Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, în toate unitățile administrativ-teritoriale din județ sunt deschise puncte de prim ajutor și de hidratare. Astfel, persoanele afectate de caniculă pot găsi un loc răcoros sau de hidratare la unitățile medicale și de învățământ, la sediile primăriilor și la casele de cultură.

Potrivit datelor furnizate de către Comitetele Locale pentru Situații de Urgență,  în județul Botoșani sunt funcționale 142 de puncte de prim ajutor și 151 de puncte de hidratare.

În municipiul Botoșani, sunt deschise puncte de prim ajutor și hidratare la:
- sediul Primăriei Municipiului Botoșani, Piața Revoluției, nr. 1;
- sediul Primăriei Municipiului Botoșani de la Casei Cărții (lângă Piața Mare);
- intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu cu Bulevardul Mihai Eminescu;

În municipiul Dorohoi, sunt deschise puncte de prim ajutor și hidratare la:
- sediul Primăriei Municipiului Dorohoi;
- Piața Centrală din strada Dimitrie Furtună, nr.8;
- Pietonalul Grigore Ghica.

Persoanele afectate de caniculă se pot adresa și unităților spitalicești care au  fost înștiințate să pună la dispoziție spații special amenajate, dotate cu aer condiționat, dozatoare de apă, medicamente, echipamente medicale, dar și mobilier adecvat pentru odihnă.

În această perioadă, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență au fost intensificate acțiunile de informare și educare preventivă a populației pentru evitarea unor evenimente nedorite ce se pot produce pe timp de caniculă.

Pentru a trece cu bine de această perioadă, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri: 
- efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
- evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
- purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
- consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
- mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
- păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
- nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
- creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.

Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:
- limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
- menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
- scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;
- reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.

Pentru a preveni incendiile în perioada caniculei, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
- respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor;
- nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mici față de locurile cu pericol de explozie sau față de materiale combustibile;
- nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;
- pregătiți hrana prin utilizarea focului deschis doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
- nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
- nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Stirea anterioara

Statul vrea banii românilor! Ordin ANAF pentru 2024: CASS obligatorie chiar și pentru cei care nu au venituri

Stirea Urmatoare

Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.