Accident mortal la Dumbrăveni. Alte trei persoane au ajuns la spital

Accident mortal la Dumbrăveni. Alte trei persoane au ajuns la spital

Accident tragic, în noaptea de duminică spre luni, 4 decembrie 2023, în judeţul Suceava. Două mașini s-au ciocnit frontal pe drumul dintre Dumbrăveni şi Bursuceni și o fată de 24 de ani, care conducea unul dintre automobile, a murit în urma impactului.

Ceilalți trei tineri au fost transportați de urgență la spital. Toți au suferit răni grave, spun medicii. Cel mai probabil, potrivit unor surse din anchetă, tragedia s-ar fi produs din cauza vitezei.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, și continuă cercetările pentru a lămuri cum s-a petrecut totul.

Alin Găleată, purtătorul de cuvânt aș ISU Suceava: „În urma coliziunii, patru persoane au fost încarcerate. Pompierii au extras victimele și le-au predat cadrelor medicale. Din nefericire, o tânără de 24 de ani prezenta leziunii compatibile cu viața”. Sursa: stirileprotv.ro

Stirea anterioara

Cutremur în România. Seismul de 4,8 pe Richter a fost resimțit în mai multe orașe

Stirea Urmatoare

Meteorologii anunță o lună decembrie cum n-am mai avut de câțiva ani - Cum va fi vremea până în ajunul Crăciunului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.