Accident tragic la Păltiniș. Un bărbat a decedat după ce o autoutilitară a trecut peste el

Accident tragic la Păltiniș. Un bărbat a decedat după ce o autoutilitară a trecut peste el

Tragedie rutieră petrecută în seara zilei de joi, 8 decembrie 2022, pe raza localității Păltiniș. Un bărbat a decedat după ce a fost strivit de o mașină.

Victima este un bărbat în vârstă de 64 de ani, care se afla într-o avansată stare de ebrietate. Acesta s-a dezechilibrat și a căzut pe asfaltul drumului național care străbate localitatea Păltiniș. Pe fondul ceții dense și a întunericului, el nu a putut fi observat de șoferul unei autoutilitare care trecea prin zonă. Mașina l-a călcat pe bărbat, provocând decesul acestuia la scurt timp. La fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță de la Darabani, însă cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru salvarea victimei.

Șoferul, un bărbat de 52 de ani, din zonă, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis în acest caz o anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Stirea anterioara

Alexandra Huțu: „35 de proiecte privind modernizarea sistemelor de iluminat public au fost aprobate de AFM”

Stirea Urmatoare

Rezultate EXIT POLL Alegerile Prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi vor intra în turul al doilea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.