Un nou tip de formare pentru profesori: Cambridge Star și Toastmasters Botoșani aduc în prim-plan vorbitul cu impact - FOTO

Un nou tip de formare pentru profesori: Cambridge Star și Toastmasters Botoșani aduc în prim-plan vorbitul cu impact - FOTO

Teama de vorbit în public e mai mare decât teama de moarte, dar poate fi învinsă! Cum? Prin exerciții făcute în mijlocul unor oameni prietenoși, deschiși și dornici să te ajute. Glosofobia poate fi tratată dacă ai unde exersa, iar o metodă foarte eficientă pentru asta este pusă la dispoziția tuturor de clubul Toastmasters. La inițiativa Elisabetei Maxim, director Cambridge Star Botoșani, și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, vineri, 28 martie, a avut loc un workshop de public speaking destinat cadrelor didactice din județ. Evenimentul, desfășurat la sediul Cambridge Star, a reunit zeci de profesori interesați să descopere cum poate fi vorbitul în public o abilitate ce merită cultivată și transmisă elevilor.

Primii care au răspuns provocării au fost profesorii de limba engleză, dar și cadre didactice de alte specializări, care au testat metoda Toastmasters într-un cadru prietenos, interactiv și plin de învățare autentică. Bogdan Suruciuc, inspector școlar general, prezent la eveniment, a susținut inițiativa și a confirmat nevoia unor metode noi și creative la catedră. „Să-i încurajăm pe elevii noștri să citească, să aibă informația necesară pentru ca apoi să învețe și cum să o comunice. Trebuie să-i învățăm să-și controleze cuvintele și să lupte pentru adevăr.” le-a transmis inspectorul general profesorilor, arătându-le că nu se teme de scena vorbitorilor. 

Metoda Toastmasters constă în practicarea discursurilor, de toate felurile, improvizate sau pregătite din timp, vizând o serie de obiective menite să apropie cât mai mult de țintele pe care dezvoltarea personală și le propune. Însă cel mai mare câștig pare să fie gestionarea mai eficientă a emoțiilor. 
Elisabeta Maxim a vorbit deschis despre propria luptă cu emoțiile: „Pentru mine, frica de a vorbi în public nu a fost doar o emoție trecătoare, ci o realitate care m-a blocat în momente-cheie. A fost un drum greu până am învățat să o gestionez, dar astăzi știu că poate fi depășită cu exercițiu, susținere și încredere. Tocmai de aceea am simțit nevoia să creez pentru colegii mei un context în care să poată exersa, fără presiune, abilități esențiale pentru profesia noastră.”

În această vineri, așadar, câteva zeci de profesori din Botoșani au aflat de la speakerul serii, Irina Siminiceanu, care sunt detaliile asupra cărora merită să lucrăm pentru a fi mai relaxați și mai eficienți în mesajele noastre. Membră a Toastmasters Botoșani de aproape doi ani, Irina a vorbit audienței despre nevoia de analiză și conștientizare a „pericolului” inexistent, despre sprijinul real oferit de limbajul paraverbal și nonverbal și despre atenția necesară acordată ticurilor verbale, silabelor prelungite, pauzelor deranjante și expresiilor repetitive, care pot știrbi din estetica discursului. Stabilind evaluatori tehnici și lucrând cu feedback-uri atent formulate, menite să încurajeze, lupta cu emoțiile a devenit mai ușoară. Profesorii au acceptat provocarea de a ieși „pe scenă”, au fost curajoși și au învățat o metodă nouă, pe care o pot folosi la clasă pentru diversificarea activităților și dezvoltarea unor competențe esențiale – competențe care nu sunt vizate explicit de nicio disciplină, dar care, poate, ar trebui să fie.

Cambridge Star, cunoscut ca centru pentru pregătirea examenelor Cambridge, își asumă și rolul de partener activ în formarea continuă a profesorilor, nu doar a elevilor. Parteneriatul cu Toastmasters Botoșani, o organizație recunoscută internațional pentru contribuția sa în dezvoltarea abilităților de comunicare, aduce un plus de valoare acestei inițiative prin expertiza practică și abordarea structurată a vorbitului în public. Acest workshop este un pas important în direcția dezvoltării personale și profesionale a cadrelor didactice din județul Botoșani și a unei educații bazate nu doar pe conținut, ci și pe exprimare, claritate și încredere în comunicare.

Stirea anterioara

Află care sunt beneficiile ceaiului de hibiscus

Stirea Urmatoare

Șofer băut, scos din trafic de polițiști

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.