Botoșani: Întâlnire la nivel înalt în urma multiplelor accidente rutiere produse pe drumul D.N. 28B
Femeie decedată în urma unui incendiu care i-a cuprins casa
O femeie, în vârstă de 77 de ani, din localitatea Călărași, și-a pierdut viața în urma unui incendiu care i-a cuprins casa. Tragedia s-a produs noaptea trecută, iar flăcările au fost observate de vecini.
Când au ajuns echipajele de intervenție, locuința, de aproximativ 80 de metri pătrați, ardea în totalitate. Întrucât existau informații că proprietara ar putea să fie în interior, pompierii au început imediat căutarea acesteia, concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului.
Din păcate, femeia a fost găsită decedată într-una dintre camere.
La caz au acționat pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, o ambulanță SAJ, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Călărași.
Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere.
Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.