Medicul care a lansat zvonul primului caz de variola maimuței în Suceava a fost internat la psihiatrie
Medicul de boli infecțioase din județul Suceava, care a răspândit zvonul că a îngrijit la cabinet primul caz de variola maimuței din România, a fost internat la psihiatrie.
Când ar fi aflat că va fi anchetat de conducerea Spitalului Municipal din Rădăuți, într-un episod de furie, doctorul ar fi bruscat o pacientă și mai mulți colegi.
Iar când managerul a încercat să calmeze situația, medicul s-ar fi baricadat într-o mașină de salubritate din care nu mai voia să coboare.
Specialiștii din spital l-au internat în secția de psihiatrie pentru calmare. Iar câteva ore mai târziu l-au transferat la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași, pentru expertiză.
Potrivit autorităților sanitare din Suceava, o anchetă internă privind informația falsă lansată de medic- cu privire la presupusul caz de variola maimuței- va avea loc imediat după ce psihiatrii vor stabili dacă judecata bărbatului este sau nu afectată în vreun fel. Ministerul Sănătății a infirmat spusele medicului, și a anunțat că pacienta are de fapt varicelă. Sursa: StirilePROTV
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.