Primarul reales al Dorohoiului și consilierii locali au depus jurământul. La ceremonie nu a fost prezentă nici o oficialitate – FOTO

Primarul reales al Dorohoiului și consilierii locali au depus jurământul. La ceremonie nu a fost prezentă nici o oficialitate – FOTO

Alegerile locale au avut loc în urmă cu mai bine de o lună, însă de abia acum, aleșii locali și-au preluat funcțiile. Acesta este și cazul lui Dorin Alexandrescu, primarul reales al Dorohoiului.

Primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, și consilierii locali validați au depus marți, 27 octombrie, jurământul și au fost învestiți în funcțiile pe care le vor ocupa pentru următorii patru ani, în cadrul unei ceremonii restrânse. Contrar ședințelor de învestitură care au avut loc în celelalte localități din județ, la Dorohoi s-a anunțat printr-un comunicat de presă că la eveniment nu vor fi invitați speciali și vor participa doar persoanele direct implicate în această procedură.

Noii consilieri locali care au depus marți jurământul în ordine alfabetică:

Barbacariu Daniela-Vasilica – PSD
Bursuc Constantin – candidat independent
Butnariu Vergil – PSD
Dănilă Ioan-Sorin – PSD
Dogaru Cristian – PSD
Enea Leonid – PSD
Gavriluță Paula – PSD
Ivăescu Vlad-Andrei – PSD
Mandache Vasile – ALDE
Manolache Tiberiu – PSD
Nacu Sergiu – PSD
Nistor Anamaria – PSD
Sticea Mircea-Emil – PSD
Topalagă Lucian-Stelian – ALDE
Vasiliu Vlad – PNL
Zegrea Maria – PNL

Urmează ca într-o ședință ulterioară să depună jurământul

Parascan Petru Fulger - absent pe motiv medical
Andrei Bolohan - în urma retragerii de pe lista de consilieri locali a domnului Alexandrescu Dorin (primar)
Miclescu Vasile - în urma retragerii de pe lista de consilieri locali a domnului Andrieș Valerian (consilier județean)

Apoi să se procedeze la alegerea viceprimarului municipiului, precum și la stabilirea componenței comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local.

Stirea anterioara

Iarna își intră în drepturi. Lapoviță și ninsoare la sfârșitul săptămânii în unele zone ale țării

Stirea Urmatoare

PSD guvernează pentru România

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.