Maria Constantin se vinde la export! Pe ce contract fabulos a pus mâna
Un şut în fund, un pas înainte! Cam aşa se poate traduce divorţul dintre Maria Constantin şi Marcel Toader. Cântăreaţa de muzică populară are agenda plină de evenimente de când se află în scandal cu omul de afaceri de care se pregăteşte să divorţeze. Nu are timp să se plângă, căci primeşte solicitări din toate părţile. Cântă la nunţi, iar ultimul contract pe care a pus mâna, îi va aduce faimă internaţională.
Maria Constantin (30 de ani) are o voce de privighetoare şi a demonstrat-o din nou vineri, la Romexpo, când a urcat pe scenă pentru a interpreta câteva piese de dor şi jale. Aceasta a fost prima apariţie a artistei după ce a anunţat că a înaintat actele de divorţ. Separarea o afectează pe plan sentimental, dar profesional îi umple conturile, căci cântăreaţa de muzică populară a ajuns să aibă agenda plină de spectacole în fiecare weekend. Nici în cursul săptămânii nu stă acasă. Blonda are diverse invitații de a fi prezentă la evenimente mondene. Vineri, la prânz, Maria Constantin și-a prezentat la deschiderea celei de a XXII a Târgului „Ghidul Miresei", noul program artistic, cu care merge la petreceri. „Când la nunți, botezuri, cumetrii, de toate pentru toți. Sunt foarte aglomerată în ultima perioadă. Pe 1 decembrie o să am un spectacol la Londra, avem foarte multe evenimente pentru românii din Diaspora, iar a doua zi voi cânta la Roma. Peste două săptămâni am spectacol și la Constanța, iar în noaptea de Revelion voi cânta tot la Roma”, ne-a spus Maria Constantin, care speră să aibă și mai mult succes ca până acum.
Surse din anturajul artistei au povestit pentru Click! că solista nu urcă pe scenă fără 1500 de euro, bani pe care îi cere pentru un recital de 45 de minute. La Londra, artista va susţine un program de o oră, astfel că tariful îi va creşte direct proporţional cu timpul petrecut în faţa spectatorilor.
Scandalul a lăsat urme asupra siluetei Mariei Constantin, care a slăbit destul de mult în ultimele luni. Îmbrăcată într-o rochiță roșie cu o centură în talie și cu un sacou brodat, încă soţia lui Marcel Toader a fost complimentată de cei prezenți. „Sunt o norocoasă în ce privește faptul că nu prea mă îngraș. Dietă nu țin, nu am timp de așa ceva. Dieta necesită un program strict, iar eu nu pot să fac asta, din cauză că am un program foarte încărcat. Mănânc ce apuc, când apuc. Nu prea le recomand doamnelor și domnișoarelor să țină o dietă drastică din cauză că aceasta poate avea efecte nedorite. Poți slăbi brusc, după care te poți îngrășa la loc, plus că intervin mici căderi de calciu atunci când renunți la unele alimente. Mai bine mergem la sală pentru a avea grijă de sănătatea noastră”, a mai declarat Maria Constantin pentru Click!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.