Poliția Română face angajări fără concurs. Ce condiții trebuie să îndeplinești

Poliția Română face angajări fără concurs. Ce condiții trebuie să îndeplinești

Ministerul Afacerilor Interne anunță o nouă perioadă de recrutări din sursă externă. Decizia a fost luată în contextul sprijinul umanitar pe care România îl oferă în teritoriul propriu tuturor ucrainenilor care fug din calea războiului.

Potrivit unui anunț oficial, Ministerul Afacerilor Interna va face angajări fără concurs, pe perioadă determinată. Prin intermediul unui nou ordin al Ministerul Afacerilor Interne au fost stabilite normele procedurale pentru ocuparea posturilor libere. Nu orice persoană va putea să ocupe un post din sursă externă, însă modul în care locul de muncă va fi obținut este mult mai ușor față de un loc de muncă obișnuit în cadrul M.A.I. Cele mai multe detalii sunt prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 20 din 2022.

„Până la încetarea situației care generează un aflux masiv de persoane din Ucraina, dar nu mai mult de 3 ani, Ministerul Afacerilor Interne poate angaja personal fără concurs”, se precizează în OUG 20/2022.

Angajările vor putea fi făcute în condiții speciale și doar în structurile în care este nevoie de suplimentare de personal, acolo unde se desfășoară activități specifice domeniilor migrație și azil, situații de urgență și ordine și siguranță publică. În restul structurilor MAI nu se vor face angajări. Mai mult, conform Ordonanței de Urgență 20 din 2022, angajarea se va face „pentru o durată determinată, ce nu poate depăși 90 de zile de la data încetării situației respective”.

Anunțurile de angajare se vor publica obligatoriu pe toate paginile de internet ale unităților din cadrul MAI care angajează sau, dacă acestea nu există ori nu sunt operaționale, în presa scrisă. După publicarea anunțului se va respecta o procedură specială.

Procedura pentru ocuparea unui post vacant:
Primul pas este acela de a se trimite, în timpul cerut, prin e-mail, un dosar electronic al cărui conținut este stabilit de legislația specifică incidentă categoriei de personal cu care sunt prevăzute a fi ocupate posturile vacante. Orice act lipsă din dosar va duce la declararea candidatului: inapt.

După selecția dosarelor se vor susține procedurile specifice de aplicabile categoriei de personal respective. Mai apoi, se va institui o comisie generală formată dintr-un număr impar de membri. Comisia are ca scop principal verificarea modului în care s-au îndeplinit toate cerințele de ocupare stabilite în fișele posturilor, precum și a condițiilor legale și criteriilor specifice prevăzute de statutele profesionale. Comisia va avea de realizat un interviu special și în cazuri speciale poate aplica inclusiv un test scris, iar mai apoi se va semna un proces verbal care conține concluziile procedurii parcurse, respectiv persoanele stabilite pentru angajare, conform documentului oficial de stabilire a procedurii.

Hotărârile finale ale șefilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne „se fundamentează pe concluziile prezentate de către comisie, indiferent de numărul persoanelor înscrise pentru același post și de rezultatele obținute după parcurgerea verificărilor”, mai este notat în noua OUG.

Stirea anterioara

Horoscopul săptămânii 4-11 aprilie. Capricornii sunt un adevărat uragan, Berbecii au parte de o dragoste pasională

Stirea Urmatoare

Decizie intermediară luată de RAR până la deblocarea situației din stațiile ITP

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.