Zeci de români care așteptau să plece de Revelion în Zanzibar au aflat că au dat mii de euro pe vacanțe care nu există

Zeci de români care așteptau să plece de Revelion în Zanzibar au aflat că au dat mii de euro pe vacanțe care nu există

Mai multe familii ar fi trebuit să plece sâmbătă în Zanzibar, însă au primit mesaje în care erau anunțate că zborurile au fost anulate, iar cei care le-au vândut excursia nu mai răspund la telefon. 

Jurnaliștii Antena 3 CNN au stat de vorbă cu trei persoane aflate în această situație, care au spus cum au decurs lucrurile.
„Am semnat un contract cu firma, una din firmele ei (n.n. - administratora). Am făcut mai multe viramente, ne-a făcut promoții. Cu o zi înainte de a pleca - când unii dintre noi eram deja pe drum (din localitățile natale spre aeroport - n.n.) - am primit un mesaj sec, urât, în care ni se spunea că are o problemă medicală, că ne mută zborurile pentru luni și să așteptăm mesaj de la ea. A 2-a zi, în ziua plecării, nu mai exista nimic, ne-a confirmat că nu se poate. Făcuse un grup din toată țara. Eu personal am plătit în final 6.500 euro pentru patru persoane, sumă care includea zboruri, cazări, o zi de safari, excursii organizate, ghizi, absolut tot”, spune o femeie care visa să-și petreacă Revelionul în Zanzibar.

O altă femeie povestește: „Nu a mai răspuns la telefon, nu mai este de găsit. O altă persoană păgubită dintre noi a pus un prieten să sune să întrebe de Revelionul viitor sau de ceva vacanță în Kenya în martie sau în februarie și evident că a răspuns la telefon. A și încercat să îi ia în ziua aceea 1.000 euro avans. I-a făcut o reducere mare instantaneu, de 500 euro pentru copil. Sunt persoane care au plătit de anul trecut, din ianuarie, un avans de 50%. Deci, ea un an întreg, tot anul 2024, a încasat și a strâns peste 40-50.000 euro, dacă nu chiar mai mult. Am găsit o persoană care tot așa a pățit și anul trecut și fix înainte cu o zi de plecare a primit pe grupul mesaj că biletele de avion au fost furate într-un atac cibernetic”. 

O altă femeie aflată în aceeași situație spune că a făcut plângeri la toate instituțiile care ar putea să ia măsuri. De asemenea, ea spune că a verificat recent firma prin care urma să plece în Zanzibar și a văzut că aceasta nu a înregistrat venituri în ultimii 3 ani.

„Am făcut plângere la poliție, la ANPC, peste tot unde am putut, unde ne-am priceput. M-am uitat recent și am văzut că firma nu mai înregistrează niciun fel de venit din anul 2021”, a povestit turista păcălită.

Stirea anterioara

Crăciun de coșmar pentru Cătălin Botezatu. A ratat croaziera de lux și a pierdut toți banii

Stirea Urmatoare

Amendat și lăsat 3 luni fără permis, după ce a fost prins de radar cu 115 km la oră în localitate

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.