O femeie de 75 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească - FOTO
Constructori desemnați pentru reabilitarea Muzeului Științelor Naturii Dorohoi
Una dintre cele mai frumoase clădiri din județ, cea a Muzeului Științelor Naturii din Dorohoi, își va recăpăta strălucirea de odinioară. Institutul Național al Patrimoniului a desemnat constructorul care va transforma muzeul dorohoian într-unul modern, care va pune în evidență valoroasele exponate pe care le are în patrimoniu. Asocierea desemnată câștigătoare este cea formată din firmele Mădbeton (Borșa) și Euras (Satu Mare).
„Atunci când este determinare și profesionalism, imposibilul devine posibil. Un proiect de suflet în care puțini au crezut, dar pe care, împreună cu colegii parlamentari, l-am promovat din postura de președinte al Consiliului Județean, devine realitate. A fost desemnat constructorul pentru reabilitarea Muzeului Științelor Naturii Dorohoi. Este cel mai important proiect care a obținut finanțare în cadrul Programului național de restaurare a monumentelor istorice”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, adăugând că această reușită este rodul muncii echipei pe care o conduce, una profesionistă, cu experiență administrativă și care pune interesul județului pe primul plan: „Parlamentarii social-democrați sunt implicați și vor fi implicați în toate proiectele majore ale județului, pentru că doar așa putem să dezvoltăm și regiunea noastră. Ceea ce am făcut pentru Botoșani reprezintă o carte de vizită importantă, pe care și-ar dori-o orice candidat”.
Prin transpunerea în practică a acestui proiect, vom avea parte de un muzeu modern, care va pune în evidență valoroasele exponate pe care le are în patrimoniu, precum colecția de insecte și fluturi exotici a profesorului Ioan Nemeș, colecția de fluturi exotici a farmacistului Wilhelm Weber, colecția de păsări de pe continentul african a profesorului Cătălin Rang sau expoziția de obiecte de sticlă-porțelan realizate în fosta fabrică de sticlă din Dorohoi.
„Pe lângă lucrările de consolidare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului expozițional, la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi se va readuce la viață biblioteca ce deține peste 6.500 de volume de specialitate, care vor putea fi consultate în sala de lectură. De asemenea, se vor amenaja două laboratoare – unul de cercetare și unul de conservare –, un auditorium, o sală de educație muzeală, una pentru conferințe și simpozioane și o cafenea”, a mai spus Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
Clădirea Muzeului a fost construită în 1887 ca sediu al Prefecturii județului Dorohoi, fiind prima clădire publică din oraș care a beneficiat de instalație de apă, canalizare și încălzire centralizată.
https://www.facebook.com/share/r/xZJLoq4vPzrnSeL9/
CMF11240017
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.