Deputatul PSD Tamara Ciofu continuă întâlnirile cu cetățenii din cartierele municipiului Botoșani: cei vizați au fost pensionarii din zona Pieții Agroalimentare

Deputatul PSD Tamara Ciofu continuă întâlnirile cu cetățenii din cartierele municipiului Botoșani: cei vizați au fost pensionarii din zona Pieții Agroalimentare

Deputatul Tamara Ciofu, împreună cu reprezentanții Primăriei Botoșani și cu mai mulți consilieri locali din partea PSD, au organizat joi, 3 octombrie a.c. o întâlnire cu pensionarii din zona Pieții Agroalimentare pentru a prelua și a rezolva problemele acestora.

În cadrul întâlnirii s-a desfășurat și o acțiune de testare gratuită a glicemiei și de măsurare a tensiunii arteriale în incinta clubului pensionarilor din această zonă.

„Așa cum am promis atunci când mi-am depus candidatura pentru funcția de parlamentar vreau să fiu permanent în mijlocul cetățenilor, să îi ascult și să încerc să le rezolv cât mai multe dintre problemele pe care aceștia le întâmpină. Atât eu, cât și colegii mei social democrați din cadrul Consiliului Local al primăriei municipiului Botoșani ne-am notat toate lucrurile care îi nemulțumesc pe pensionari. Împreună la nivel administrativ și la nivel legislativ vom acționa pentru identificarea celor mai bune soluții care să conducă la creșterea calității vieții pentru persoanele în vârstă și la respectarea drepturilor lor, pentru a putea trăi în demnitate”, a declarat vicepreședintele PSD Botoșani, Tamara Ciofu.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD guvernează pentru România

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.